Gand la gand cu bucurie!

VACCINURILE: PREVENŢIE SAU BOALĂ


De peste 100 de ani, numeroase studii medicale şi experienţa practică
demonstrează că vaccinurile din copilărie reprezintă un atac grav asupra
imunităţii imature a copilului, provocând numeroase boli cronice grave,
nevindecabile, urmate uneori de deces.
Ne confruntăm la ora actuală cu o adevărată avalanşă de boli cronice
grave la copii, dar mai ales cu o patologie pediatrică nouă, apărută în urma
vaccinării în masă din ultimii ani, şi la care medicina “modernă” asistă neputincioasă
şi, deseori, dureros de indiferentă. Avem sindroame noi şi boli
noi, pentru care nu există tratament. Despre etiologia lor se spune doar că
este necunoscută. În felul acesta, medicina nu mai este obligată să dea niciun
fel de explicaţii, ci, în cel mai bun caz, ipoteze, menite deseori “să ne
ţină în ceaţă”.
Manipularea părinţilor a fost necesară şi uşor de realizat. Bolile contagioase
sau “bolile copilăriei” au devenit afecţiunile cele mai de temut şi trebuiau
prevenite cu orice preţ. Nimeni nu le‑a explicat părinţilor că banalele infecţii şi
“bolile copilăriei” sunt necesare în viaţa unui copil, pentru a‑şi dezvolta o imunitate
naturală şi sănătoasă. Imunitatea naturală, câştigată după “bolile copilăriei”,
va fi asemenea unui scut protector, atât faţă de o reinfecţie, cât mai ales
faţă de o serie de afecţiuni mult mai grave din viaţa copilului, şi apoi a adultului
şi a vârstnicului (boli renale grave, infecţii, alergii, tumori, cancer etc.).
Cu toate acestea, medicina modernă încearcă să prevină de la început riscul
mic, aproape inexistent, al acestor boli, prin intermediul vaccinurilor. Apariţia
reacţiilor adverse necesită deseori medicamente: antiinflamatoare, antibiotice
etc. În felul acesta, medicina intervine în mod brutal, de fiecare dată, în evoluţia
sistemului imun al copilului, pe care o perturbă grav. În “încercarea” de
a preveni bolile banale, acute şi contagioase la copii (vaccinarea a eşuat şi în
acest caz, fiindcă nu sunt prevenite bolile copilăriei, ci doar amânate, până la o
vârstă mai mare, când pot fi cu adevărat grave), s‑a ajuns la distrugerea lentă,
sistematică a sistemului lor imun, cu provocarea unei game variate de boli
cronice, grave şi nevindecabile: encefalite, meningite, paralizii, boli autoimu10
Dr. Christa Todea-Gross
ne, autism, ADHD, leucemie, cancer, sindromul morţii subite la sugar, diabet
zaharat, astm bronşic, artrita juvenilă etc.
Numeroşi medici şi oameni de ştiinţă, care nu au crezut în ipotezele false
din tratatele de medicină, au reuşit, în urma multor studii, să facă legătura
dintre vaccinuri şi aceste boli cronice, autoimune în majoritatea cazurilor.
Deşi stau mărturie numeroase cărţi şi articole, ai căror autori sunt din Europa,
SUA, China, Japonia, Australia şi din aproape toate colţurile lumii, afacerea
cu vaccinurile continuă ca şi când nimic nu s‑ar întâmpla, iar presiunile făcute
de către autorităţile sanitare asupra părinţilor cresc, pe an ce trece. Copiii
noştri au devenit adevăraţi cobai pentru marile companii farmaceutice şi nu
se găseşte deocamdată nicio ieşire din acest cerc vicios. Singurii care vor
putea schimba ceva sunt părinţii, când nu se vor mai supune unor tratamente
preventive, false şi neobligatorii. În Occident, se cunosc multe cazuri când
părinţii ai căror copii suferă de complicaţii grave postvaccinale (paralizii,
encefaloptie, autism etc.), sau chiar au murit, ajung în instanţă pentru a‑şi
cere puţinele drepturi care să le aline suferinţa: recunoaşterea adevărului (în
primul rând) şi compensaţii pentru daunele provocate. În SUA spre exemplu,
tot mai mulţi părinţi, ai căror copii au murit în urma vaccinurilor sau suferă
de complicaţii grave postvaccinale, precum autismul, au dat statul în judecată,
primind despăgubiri. Din surse oficiale ale conducerii SUA, doar în
2010, au murit în urma complicaţiilor postvaccinale, 2.699 de copii iar alţi
101 au fost diagnosticaţi cu autism.1 De curând, şi în Italia, a fost recunoscută
legătura dintre autism şi vaccinul ROR.2,3 Deşi multe procese au fost
câştigate în ţările din Occident, ştim bine că nicio compensaţie financiară
nu va mai reda sănătatea sau viaţa acestor copii. Se observă şi în România o
schimbare timidă, dar eficientă, a mentalităţii părinţilor. Dacă în trecut aceştia,
în special mamele, îşi duceau copiii la vaccinat, fără ca să pună întrebări,
având o încredere deplină în cadrele şi autorităţile medicale (a fost şi cazul
meu), nu acelaşi lucru se întâmplă în ziua de azi, când părinţii cu studii medii
sau superioare, având la dispoziţie numeroase surse despre vaccinuri şi efectele
lor secundare, pun tot mai des întrebări despre eficienţa sau ineficienţa
vaccinurilor, dar mai ales despre pericolul unor eventuale complicaţii grave.
Din nefericire, nu primesc întotdeauna un răspuns sincer, fiindcă, în spatele

unei publicităţi tot mai agresive a vaccinurilor, nu se află altceva decât o
goană după bani, la care nu este dispusă să mai renunţe vreodată cunoscuta
Big Pharma. În Germania, nu mai există obligativitate la vaccinurile din
copilărie, încă din anul 19824. Acelaşi lucru îl constatăm şi în celelalte ţări
ale Uniunii Europene, unde vaccinurile nu mai sunt de multă vreme “obligatorii”,
ci doar “recomandate”. Cu toate acestea, în ultimii ani, şi aici se duce
o propagandă pro‑vaccin tot mai intensă, pe toate căile posibile: emisiuni
TV şi radio, publicitate intensă, cărţi, pliante şi afişe care vor să dovedească
eficienţa maximă a vaccinurilor şi mai ales gravitatea bolilor de copilărie.
Dr. Buchwald dezvăluie scopul ascuns al consultaţiilor gratuite, periodice la
copii, aşa‑zisele “bilanţuri”: “…mamele cred că li se face un mare bine …dar
autorităţile sanitare din Germania au cerut medicilor pediatrii să controleze
la fiecare consult carnetul de vaccinări a copilului şi să‑l vaccineze imediat
cu vaccinul care lipseşte din carnet...”5 Aceste “bilanţuri” se fac şi la noi, de
către medicii de familie şi apoi de medicii şcolari.
În România, din analiza legilor în materie, nu rezultă în mod expres că
vaccinurile sunt obligatorii (d.p.d.v. legal, nu există niciun articol care să
instituie în mod expres obligativitatea vaccinurilor: vezi Anexa). Poziţia medicală
este una opusă, ca şi când vaccinurile ar fi obligatorii. Dezinformarea
începe încă din maternitate, unde nou‑născuţii sunt vaccinaţi imediat după
naştere, fără acceptul în scris al mamei (fiind încălcat grav dreptul pacientului
la “consimţământul informat”), apoi continuă la cabinetul medicului de
familie. Presiunile făcute de către autorităţile sanitare asupra medicilor de
familie, pentru a‑i vaccina pe toţi copiii, sunt transmise de către aceştia mai
departe părinţilor, cu convingerea că “imunizarea” face doar bine. La medicul
de familie, bolile copilăriei le sunt deseori prezentate ca fiind boli foarte
periculoase, de care uneori se poate muri. Alteori, părinţii sunt ameninţaţi cu
scoaterea copilului de pe lista de asigurat (am întâlnit asemenea cazuri), sau
că vor fi denunţaţi la DSP (Direcţia de Sănătate Publică). Unii dintre părinţi,
sub avalanşa presiunilor, cedează în cele din urmă. Intimidarea părinţilor,
rămâne în continuare o armă foarte eficientă la noi în ţară. Dacă ulterior
copilul va prezenta afecţiuni sau complicaţii postvaccinale, ele nu sunt recunoscute
de cele mai multe ori şi se găseşte mereu o explicaţie: “este doar o
coincidenţă” etc. Este de aşteptat acest lucru, deoarece atât studentul cât şi

medicul de familie, pediatru sau generalist, nu este învăţat în timpul facultăţii,
respectiv al rezidenţiatului, să recunoască toate complicaţiile postvaccinale,
ci doar câteva banale reacţii adverse, punându‑se accentul exclusiv pe
efectele pozitive ale vaccinurilor. Nu se schimbă nimic când copilul ajunge
la grădiniţă, şi în final la şcoală, unde va fi supus altor vaccinuri “obligatorii.”
Fără “carnetul de vaccinări complet, cu toate vaccinurile,” deseori este
refuzată înscrierea copilului în Instituţiile de stat. În acest caz, părinţii îşi pot
cere drepturile care le sunt din nou încălcate (vezi Anexa). Statul continuă
să folosească modelul comunist şi nedemocratic, chiar şi după 23 de ani de
la Revoluţie. Cu toate acestea, nicio propagandă falsă nu‑i mai poate păcăli
pe părinţii ai căror copii au devenit victime ale vaccinurilor, dar nici pe cei
care doresc să cunoască adevărul despre vaccinuri. În Occident, există la
ora actuală multe asociaţii de părinţi ai căror copii suferă de boli grave,
postvaccinale. Este de dorit să fie înfiinţate astfel de asociaţii şi în România,
fiindcă, din nefericire, există şi la noi mulţi copii care suferă de astfel de
afecţiuni. Bolile postvaccinale nu sunt încă nici cunoscute şi nici recunoscute
de către majoritatea medicilor români, care, în virtutea inerţiei, nu doresc o
schimbare în atitudinea lor şi resping în mod constant orice carte sau studiu
despre aceste boli. Puţini sunt medicii care se îndoiesc de binele pe care‑l fac
vaccinurile, dar aspectul financiar şi teama de a‑şi pierde serviciul îi determină
şi pe aceştia să‑i vaccineze pe copii. Rămâne totuşi “o mână” de medici
pe care nimic nu‑i poate opri să spună adevărul despre vaccinuri… În ultimii
ani am observat la generaţia tânără de medici (care sunt deseori şi părinţi),
o deschidere pentru astfel de probleme, fiind interesaţi în aflarea adevărului
despre vaccinuri.
Nu am făcut excepţie “de la regulă” nici eu, atunci când am absolvit, în
anul 1989, Facultatea de Medicină, secţia Pediatrie, din Cluj‑Napoca. Credeam,
asemenea colegilor mei, că tot ceea ce învăţăm este adevărat şi nu aş
fi contestat nici măcar un singur rând din tratatele groase de Medicină, sau
din cursurile predate la Facultate. Deşi aveam deja o oarecare experienţă
cu vaccinurile după 2 ani de stagiatură, nu puneam absolut nicio boală pe
seama acestora. Nici nu aveam cum. Puţinele rânduri scrise în cărţile de
Boli Infecţioase şi învăţate în mod conştiincios, aproape pe de rost, nu aveau
cum să mă determine să fac o legătură între vaccinuri şi unele boli cronice:
astm bronşic, artrita reumatoidă juvenilă, diabet zaharat tip 1, encefalopatii,
tumori ş.a. Învăţasem că unele dintre ele sunt boli autoimune (când dăm vina
pe un sistem imun dezechilibrat, fără a cunoaşte cauzele acestui fenomen),
sau cu o predispoziţie genetică (fără ca acest lucru să explice o serie de boli), sau pur şi simplu sunt boli cu o etiologie necunoscută.
avatar